Comuna Popești vă așteaptă la prima ediție a “Zilei comunei”

Popești este una din puținele localități care nu aveau o zi fixă stabilită ca zi a comunei. Actualul consiliu local și executivul primărie s-au decis, în urmă cu puțin timp, să transforme un vechi obicei al localnicilor și să îl transforme în ziua lor. De mulți ani, toți din satele comunei se întâlnesc pe un câmp frumos numit “Fântânile Reci” în ziua în care cade sărbătoarea “Înălțării Domnului”.

Sărbătoarea Înălțării Domnului sau cum mai este denumită în popor Ispasul, se sărbătorește la 40 de zile după Paște și la 10 înainte de Rusalii, în joia din cea de-a șasea săptămână de după Înviere. Anul acesta sărbătorim Ispasul pe 17 mai.
Ca de obicei Biblioteca comunală din Popești își va aduce cititorii, iar școlile elevii la Monumentul din satul Urși pentru a comemora la monument Ziua Eroilor și pe înaintașii lor care au murit în războaiele de reîntregire a neamului nostru. După care, întreaga suflare a Popeștiului va pleca spre “Fântânile Reci” spre a se bucura împreună de ziua lor.
Felicităm întreaga administrație locală, consiliul local și echipa primarului Aurora Măgură pentru organizarea acestei prime ediții și dorim tuturor locuitorilor din Popești să rămână uniți și să reușească să promoveze frumusețile naturale de aici, unice în întreaga regiune. (T.G.)