Comuna Muereasca se pregătește pentru cel mai important eveniment al anului

Are o tradiție atât de veche încât nimeni nu își mai amintește exact când a început. Este un obicei unic nu numai în județ, ci în toată țara. Presa locală și centrală a scris de multe ori despre “Alegerea de june”.

La Muereasca de Sus, în ultimele şapte decenii, în seara de Bobotează sătenii se adună la hora tradiţională, nechemaţi de cineva, și aleg dintre flăcăii satului pe cei trei conducători ai cetei care, în noaptea dintre Bobotează şi Sf. Ion vor colinda prin sat. A doua zi, la biserică, îi vor „boteza” pe enoriaşi, iar la hora satului îi vor cinsti pe săteni cu un pahar de vin. „Alegerea de june”,aşa cum se practică ea astăzi la Muereasca de Sus este un obicei îndătinat în realitatea comunității. De Bobotează, obştea satului, în frunte cu primarul, alege pe cel mai vrednic şi voinic flăcău şi-l declară June, iar preotul, de Sf. Ion, învesteşte acest „personaj” cu unul dintre atributele sale sacre, conferite prin harul preoţesc, acela de a-i „boteza” pe oameni.Din monografia localităţii „Alegerea de june, ritual şi spectacol” reiese faptul că nu există atestări istorice ale existenţei acestui obicei la Muereasca de Sus, însă legendele locului converg spre a recunoaşte în alegerea de june un obicei vechi, moştenit, și practicat în Muereasca de Sus încă de la începutul veacului al XX-lea. „Alegerea de june”, în forma în care se desfăşoară la Muereasca de Sus este un unicat nu numai la Vâlcea întreaga ţară. „Alegerea de june” este un obicei pe cât de vechi, pe atât de permanentizat.