Comuna Muereasca primeşte un cadou la împlinirea a 449 de ani de atestare documentară

Fostul senator şi deputat Emilian Frâncu este şi autorul mai multor cărţi legate de istoria unor aşezări vâlcene, documentare, monografii şi un pasionat al istoriei localităţilor rurale.
După o muncă de mai mulţi ani, el îşi va lansa cea mai recentă carte: “Muereasca – trepte spre cer-” la Căminul Cultural Muereasca de Sus, duminică, 12 februarie, ora 11. 30. A doua zi, Muereasca împlinește 449 de ani de atestare și autorul cărţii 67 de ani.
Emilian Frâncu consideră această lansare un cadou pentru comunitatea din Muereasca şi ne-a declarat:
“Am lucrat de peste un an la această carte. Am vrut să fac un alt fel de monografie. MUEREASCA-TREPTE SPRE CER este un demers inovativ. Încep cu o parte intitulată: MARTURII ÎN OGLINDĂ, scrisă în manieră jurnalistică, prin care prezint localitatea cu ochii celor care locuiesc acolo (29 de interviuri cu preoții, medicii, dascălii, poștașii funcționarii publici… de acolo). O a doua parte, LADA DE ZESTRE A COMUNEI, este rezultatul muncii de cercetare a istoricului, cu zeci de ore petrecute în arhive sau biblioteci. Aici prezint și adevărul despre MĂNĂSTIREA FRĂSINEI, locul pe care pelerinii veniți din toată țara îl consideră ultima treaptă spre cer. Îi învit la lansare pe toţi cei legaţi de aceste plaiuri şi de istoria unor locuri minunate din judeţul nostru”. (T.G.)