Comuna Milcoiu a rezistat primului “atac” al iernii
Scriam la începutul lunii decembrie că administraţia din Milcoiu are experienţă şi că primarul Daniel Muşat şi Consiliul Local vor face ceea ce trebuie şi pentru şcoli şi grădiniţe, dar mai ales pentru drumuri.
Tranzitată de una din cele mai circulate căi rutiere din România, Drumul Naţional care face legătura dintre Râmnicu Vâlcea şi Piteşti, comuna are şi o populaţie îmbătrânită care are de suferit în iernile grele. Ninsoarea şi gerul din ultimele zile însă nu au surprins pe nimeni în Milcoiu.
“Am intervenit imediat cu utilaje, eram pregătiţi. Am deszăpezit, am folosit rezervele de sare şi nisip şi am reuşit să ţinem căile de acces deschise şi toate drumurile practicabile. La şcoli am avut căldură deşi, din păcate, nu am reuşit aşa cum doream să schimbăm o centrală termică veche de la una din unităţile şcolare. O curăţăm în fiecare zi şi suntem atenţi să funcţioneze. Familiile în vârstă, cu probleme medicale sunt verificate periodic şi ajutate şi de salariaţi, dar şi de consilieri locali. Suntem o comunitate mică, dar unită, ne ajutăm şi ne sprijinim unii pe alţii. Şi cu toţi sperăm să ne fie alocate fondurile de care avem nevoie pentru lucrările de infrastructură”, ne-a declarat primarul Daniel Muşat. (T.G.)