Comuna Guşoeni beneficiază de o nouă investiţie importantă

Din portofoliul proiectelor finanțate, investiția privind crearea unui centru voluntar de aport, adică de colectare a deșeurilor reciclabile în Gușoeni a fost aprobată în parteneriat cu Consiliul Județean. Contractul de finanțare are o valoare de aproximativ 4,6 milioane euro și presupune realizarea a încă patru astfel de centre la Drăgășani, Glăvile, Laloșu și Tetoiu.
“Pentru localitatea noastră, locația stabilită este în fosta clădire a zootehniei – CAP Gușoeni. Proiectul este aprobat în vederea finanțării, s-au înființat trei zone în județ, iar noi suntem în zona trei, fiind una dintre cele 5 localități care înființăm acest proiect. Prin acest proiecte se va amenaja o rampă betonată pe care se vor amplasa containere mobile. Totul va fi gestionat corect, colectarea se va face pentru toate categoriile, implicit pentru moloz, iar depozitarea va fi gratuită. În momentul în care containerele se vor umple, se vor ridica. Centrul, din punctul meu de vedere estre extrem de necesar pentru a avea o localitate curată și va deservi inclusiv localitățile învecinate”, a anunțat primarul localității Gușoeni, Nicolae Concioiu.