Comuna Costești va avea un centru civic modern

Că localitatea Costești a devenit o destinație turistică importantă a județului nu mai este un secret. Comuna beneficiază de numeroase monumente istorice și de un cadru natural deosebit, pregătite pentru vizitatorii care doresc să-și petreacă timpul liber. Dumnezeu a binecuvântat locul cu două mănăstiri și 10 biserici, plus două capele, o peștera a Liliecilor, muzeul Trovanților, unici in Europa ca forme și compoziție, Parcul Național Buila – Vânturarița, trasee montane, peșteri și peisaje. Vestea bună este că lucrările de amenajare a centrului civic modern sunt în grafic și se vor finaliza în primăvara acestui an. Aleile pietonale, arbuștii ornamentali, pistele pentru biciclete și spațiile verzi vor fi doar câteva dintre surprizele care îi așteaptă pe localnici dar și pe turiști. De asemenea, proiectul de construire a unei baze sportive moderne este o prioritate pentru administrația locală condusă de Toma Peștereanu. (G.C.)