Comuna Costești va avea 100 de unități de cazare pentru turiști

Primarul comunei Costești, Toma Peștereanu, a demarat procedurile pentru ca anul viitor să obțină statutul de stațiune de interes local pentru localitatea pe care o administrează. Este un pas important pentru o comună extrem de vizitată în ultimii ani de turiști. Conacele boierești, schiturile și bisericile de lemn,mânăstirile, Trovanții și Cheile Bistriței sunt obiective turistice importante ce trebuie exploatate.
Administrația publică locale lucrează la documentație, pentru ca în 2023 să fie depusă la Ministerul Turismului.
“Un criteriu pe care trebuie să-l îndeplinim este acela de a avea peste 100 de agenți economici acreditați la Ministerul Turismului, cu unități de cazare. În acest moment avem peste 90 și au depus documentele de acreditare, iar anul viitor sigur vom îndeplini și acest criteriu. Am avut și vizita celor de la Minister, în urma demersurilor noastre. Astfel că anul viitor vom depune documentația cu toate studiile privind comuna Costești. Apoi îi vom aștepta din nou pe cei de la Ministerul Turismului, iar ulterior se va da o hotărâre de guvern” – spune primarul Toma Peștereanu.
Odată cu obținerea statutului de stațiune de interes local, oportunitățile de finanțare vor fi mai multe și mai dese.. Primarul comunei Costești are deja idei despre cum poate să atragă fonduri externe, nerambursabile.
“Sunt fonduri la Ministerul Turismului pentru stațiunile de interes local. Putem să depunem proiecte și pe POR pentru dezvoltarea turismului. Se poate face o asociație de la Malaia, Vaideeni – care va obține statutul, Horezu, noi, Baia de Fier, o asociație a stațiunilor turistice și apoi putem să folosim mai mult partea de munte și să accesăm mult mai multe fonduri” a declarat edilul din Costești.(T.G.)