Comuna Costești administrată eficient în plină criză sanitară

Toma Peștereanu este unul dintre edilii cu nervi tari în această perioadă în care sarcinile primarilor s-au dublat. Puțini ar face față și trădărilor din partea unor oameni pe care i-au ridicat, dar și înjurăturilor pe facebook venite din partea unora ascunși sub anonimat care îți hărțuiesc permanent familia, pe tine, prietenii și te “blagoslovesc” constant cu mizerii.

Cu experiență în a face față situațiilor de criză primarul din Costești a rezolvat operativ și problemele ivite la începutul săptămânii când în superba comuna stratul de zăpadă a depășit jumătate de metru, iar mai multe furtuni au culcat arbori peste rețeaua de alimentare cu energie electrică și au lăsat satele în întuneric.
Mare întuneric trebuie să fie și în sufletele celor care ani în șir l-au înjurat pe primar că este pesedist, dar apoi au reușit, din lipsă de candidați, să-l recruteze pe viceprimarul pesedist și să-l transforme în candidat liberal la primărie. Cică viceprimaru bun și muncitor, iar primarul este leneș și corupt!
Așa leneș cum îl descriu adversarii liberali, Toni Peștereanu a scos rapid pe ulițe 4 utilaje și le-a supravegheat până rețeaua de 50 de kilometri de drumuri din Costești a devenit practicabilă.
“Le mulțumesc celor de la CEZ pentru intervenție și pentru munca depusă în condiții vitrege și le mulțumesc cetățenilor din localitate pentru înțelegere, mai ales celor aflați în izolare și persoanelor vârstnice. Suntem dezamăgiți însă de Prefectura Vâlcea care în loc să ne sprijine în această perioadă dificilă, a blocat alocarea de fonduri, tuturor comunelor este drept că nu numai Costeșțiului, și a atacat în instanță repartizarea făcută de Consiliul Județean”, a declarat primarul Costeștiului. (T.G.)