Comuna Bujoreni “se leagă” mai bine de Râmnicu Vâlcea

Ani mulți administrațiile din Bujoreni s-au ocupat de orice altceva decât de dezvoltarea infrastructurii și au prejudiciat mii de localnici care, deși locuiesc la o aruncătură de băț de muncipiul Râmnicu Vâlcea, aveau condiții de viață ca în evul mediu.

Primarul Gheorghe Gîngu a schimbat radical situația și a implementat o administrare eficientă încercând să recupereze cât mai repede diferențele față de alte localități unde s-a furat mai puțin și s-a făcut mai mult pentru oameni.
În prezent se lucrează la asfaltarea, cu fonduri de la bugetul local, a străzii Abatorului și se proiectează rute noi care să lege comuna de municipiu. Edilul comunei, aflat în covalecență după o intervenție chirurgicală ne-a declarat: “Vom găsi surse de finanațare pentru a face și noi poduri cu acces direct în Râmnicu Vâlcea. Podurile vor fi construite peste Valea Bujorencii și vor avea acces spre strada Timiș și Salcâmilor din Râmnicu Vâlcea. Este obligatoriu să creăm condiții optime tuturor agenților economici care își desfășoară activitatea în comuna noastră și să atragem noi investitori. Investițiile dezvoltă localitatea, ele aduc venituri la bugetul local suplimentar, iar firmele ne vor ajuta să organizăm mai bine evenimente sportive, culturale, să stimulăm cei mai buni elevi din localitate și să promovăm valorile Bujoreniului”. (T.G.)