Comuna Budești are nevoie de o creșă

Ion Vlădulescu este unul dintre edili respectați în partidul din care face parte, dar mereu mult mai preocupat de administrație decât de politică.
“Da, voi participa la Congresul PNL, alături de domnul viceprimar. Pentru că avem rezultate bune suntem doi delegați din comuna noastră, deși toată organizația județeană nu are decât 106 delegați la Congres din care 11 sunt de drept.
Ambii candidați cunosc comuna Budești și personal spre ca după această confruntare electorală lucrurile să se limpezească și proiectele, indiferent de culoarea politică a primarilor, să beneficieze de susținere guvernamentală.
Avem pentru Budești aprobată finanțarea prin CNI a două proiecte importante, construirea unui dispensar și a unei săli de sport.
Localitatea noastră are însă foarte mare nevoie și de o creșă. Intenționez să promovez un asemenea proiect, deoarece numărul familiilor tinere crește și acestea nu au unde să ducă un copil mic la creșă. Efectiv se chinuiesc, nu poți face naveta cu un copil mic să-l duci la o creșă în Râmnicu Vâlcea”, ne-a declarat primarul Ion Vlădulescu. (T.G.)