Comisia Naţională de Muncă a PNL – organizată la Rm. Vâlcea

Anul trecut PSD a reuşit să aducă în municipul nostru Comisia de Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor. Datorită insistenţei doamnei Cecilia Văduva, consilier judeţen şi secretar al Comisiei Naţionale de Muncă şi Protecţie Socială a PNL, vineri, 18 mai, la Hotel Grand Sofianu din Râmnicu Vâlcea, a avut loc o şedinţă a acestei comisii liberale condusă de doamna Mara Calista, deputat PNL de Teleorman.


La şedinţă au asistat şi liderii liberali vâlceni Cristian Buican şi Romulus Bulacu care au evidenţiat eforturile membrilor acestei comisii în actuala informare a cetăţenilor despre impactul negativ al măsurilor luate de PSD –ALDE referitoare la Pilonul 2 de Pensii.


Deputatul Cristian Buican a lăudat decizia comisiei de a-şi ţine şedinţele lunare în teritoriu şi a declarat că va propune Biroului Naţional al Partidului Liberal să îşi ţină majoritatea şedinţelor în judeţe pentru a intra mai bine în contact cu problemele specifice fiecărui judeţ, cu filialele judeţene şi cu electoratul.
La eveniment au mai participat şi membrii comisiei, specialiști în domeniu din filialele PNL Alba, Olt, Argeş, Timiş, Bistrița, București, Teleorman, Ilfov, Neamt, Sibiu si Vâlcea. (T.G.)