COMBATEREA COMERŢULUI ILICIT CU BUNURI PURTÂND ÎNSEMNELE UNOR BRAND-URI DE RENUME, ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR VÂLCENI

În data de 27 iunie a.c., poliţiştii orașului Băbeni, în urma activităţilor desfăşurate în incinta unei societăţi comerciale au identificat o persoană de sex feminin, în vârstă de 23 de ani, care comercializa mai multe parfumuri ilegal, acestea purtând, fără drept denumirea şi semnul distinctiv al unor mărci înregistrate.
Întrucât, persoana în cauză nu a putut prezenta certificat de conformitate sau licență care să ateste originalitatea și care să permită comercializarea parfumurilor, acestea au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii au întocmit un dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice.