Citiţi care sunt noile taxe şi impozite locale propuse spre aprobare în şedinţa Consiliului Local din 15 februarie
Joi, 15 februarie, Consiliul Municipal este chemat să aprobe propunerea Executivului de reducere a impozitelor şi taxelor locale aprobate pentru anul 2018 prin HCL nr. 495/2018.
Pentru o mai bună înţelegere a acestei măsuri, în cele ce urmează se face o sinteză a valorii finale a impozitelor pentru unele exemple de clădiri (apartamente şi case) şi terenuri, mai frecvent întâlnite la nivelul municipiului, luându-se în calcul inclusiv trecerile de la o zonă de impozitare la alta stabilite prin HCL nr. 494/2018.
Astfel, cota de impozitare pentru calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale (locuinţe) aflate în proprietatea persoanelor fizice se diminuează de la 0,13% la 0,12%; cota de impozitare pentru calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice se diminuează de la 1,3% la 0,5%; cota de impozitare pentru calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale (locuinţe) aflate în proprietatea persoanelor juridice se diminuează de la 0,3% la 0,2%; cota de impozitare pentru calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau posesia persoanelor juridice se diminuează de la 1,5% la 1,25%; cota adiţională pentru majorarea sumei fixe pentru calculul impozitului pe mijloacele de transport cu tracţiune mecanică se diminuează de la 25% la 15%.
Impozitul sau taxa pe teren, sumele fixe la hectar rămân la nivelul din anul 2017, obligaţii în plus calculându-se contribuabililor, persoane fizice şi juridice care deţin terenuri în zonele care au trecut dintr-o zonă în alta, respectiv din zona B în zona A sau din zona C în zona B, potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 494 din 28 decembrie 2017 privind stabilirea zonelor în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea în funcţie de care se calculează impozitele şi taxele locale începând cu 1 ianuarie 2018. Obligaţiile la impozitele pe proprietăţi vor fi recalculate pentru anul fiscal 2018, în funcţie de modificările aduse prin prezenta hotărâre. Contribuabililor care şi-au achitat obligaţiile pe anul fiscal 2018 până la data adoptării prezentei, li se vor restitui sumele rezultate ca plătite în plus, dacă solicită acest lucru sau rămân ca plată în avans pentru anul fiscal 2019.