Cioban rătăcit în pădurea comunei Câineni şi depistat de poliţiştii vâlceni

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Câineni, Racovița și Perișani au depistat un bărbat de 40 de ani, rătăcit în pădurea de pe raza comunei Câineni.

La data de 17 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați telefonic de un bărbat, cu privire la faptul că în timp ce cobora de la stâna unde lucrează, s-a rănit la un picior și nu mai știe cu exactitate unde se află, solicitând sprijin.
Polițiștii au demarat imediat căutările, dar în ziua respectivă nu s-a reușit găsirea bărbatului.
Căutările au fost reluate în dimineața zilei următoare,18 ianuarie, bărbatul fiind depistat în fondul forestier.
Cel în cauză nu a necesitat îngrijiri medicale. Din verificări a reieșit că bărbatul s-ar fi deviat de la traseul de urmat către domiciliu, cu intenția de a scurta distanță, ulterior rătăcindu-se.
La căutări au participat jandarmi, lucrători I.S.U, lucrători din cadrul Salvamon Vâlcea și voluntari din comuna Cîineni.