Cine sunt complicii criminalului din Ostroveni?

Tinerii crescuți în Centrele de Plasament, dar şi de asistenți maternali, au intrat în atenția autorităților, dar și a comunității din Vâlcea cu un comportament presărat de infracțiuni și grobianisme în ultimii anii. Unii sunt adevăraziți paraziți ai societății, alții trăiesc din hoții, găinării, șantaj, comerț ilegal, prostituție sau cerșit.

Nimeni nu se aștepta însă ca Vâlcea să dea unul dintre cei mai tineri criminali cu sânge rece ai țării.
Vestea arestării lui Liviu Cristian Iacob, un tînăr de 18 ani care a ucis cu sânge rece, folosind un cuțit, o tînără de 18 ani ce era și mamă, iar apoi a îngropat-o învelită în saci de plastic într-o pădure de la marginea Râmnicului, a circulat prin toată presa națională.
Atragem însă atenția poliției și procurorilor că nu trebuie să neglijeze o investigație importantă și să o lase așa având doar recunoașterea faptașului că ar fi comis crimima.
O investigație amănunțită ar putea scoate la iveală informații care să ducă la reținerea și ulterior arestarea unuia sau mai multor complici direcți sau indirecți ai asasinului.
Cei care l-au cunoscut pe criminal, vecini din blocul în care trăia de cîteva luni, colegi, foști colegi, oameni din zonă continuă să discute și să susțină că acesta a avut minim un complice.
Există și voci care susțin că ucigașul a omorât fata în scara de bloc în care locuia și că apoi ar fi transportat-o în Goranu, caz evident în care ar fi avut nevoie de ajutorul cuiva care deținea autoturism și permis de conducere. Dacă s-ar lua declarații de la toți vecinii, unii ar putea să declare ceea ce povestesc pe la colțuri: că pe scările de bloc au existat pete de sânge exact în perioada în care a fost ucisă tînăra fată.
Pe bune dreptate oamenii se întreabă cum poți purta asupra ta cuțit, saci de plastic, sfoară și să determini o femeie care se temea de tine și care mai depusese plângeri împotriva ta la poliție, să te urmeze ca un miel dus la abator, pe jos, din oraș la marginea unei păduri?
Apoi nimeni nu înțelege rostul sacilor de plastic decât în cazul în care cadavrul a fost transportat. Un ucigaș cu educația și comportamentul lui Cristian Iacob nu avea de ce să își învelească victima înainte de a o îngropa.
Cert este că acest ar fi și acum în libertate dacă nu ar fi povestit despre crimă unor cunoscuți?
O altă întrebare care se pune și căreia unii i-au dat deja răspuns: oare doar cel care l-a denunțat știa despre crimă? Nu cumva mai știa și altcineva care a tăinuit această oribilă faptă?

Traian GUMINSKI