Cetăţenii din Hunedoara îi mulţumesc deputatului Eugen Neaţă pentru că „nu mai îngheaţă iarna de frig”
Parlamentarii PSD de Vâlcea sunt foarte activi şi pe reţelele de socializare unde postează iniţiativele lor, amendamentele, interpelările, declaraţiile şi proiectele legislative. Cetăţenii s-au obişnuit să poarte dialog pe facebook cu parlamentari, să le spună problemele lor, şi uneori să le mulţumescă pentru activitate.
Răsfoind paginile parlamentarilor de Vâlcea am dat de o adevărată “scrisoare” postată de cetăţeni din Hunedoara care îi mulţumesc deputatului Neaţă pentru modificările aduse Codului Silvic.
Bătrânii vor putea să ia lemne de foc din pădurea lor, fără birocraţie, conform amendamentului lui Eugen Neaţă
După mai bine de 3 ani, de când mii de bătrâni au fost amendaţi pentru transportul de lemne pentru foc, după ce aceiaşi oameni stătea luni întregi aşteptând pădurarul să vină la marcaj, după ce de multe ori căruţul cu surcele a fost confiscat, s-a făcut dreptate.
Eugen Neaţă a venit cu un amendament care îi ajută pe proprietarii de la ţară de păduri să „nu mai îngheţe iarna de frig” şi să coboare preţul absurd al lemnului de foc.
Iată una din postările emoţionante:
“Sănătate, d-ule Deputat PSD Neaţă Eugen. Vă rugăm să acceptaţi mulţumirile noastre din Diaspora în numele vârsnicilor rurali din Satele de Nord Hunedorene pe care dv i-aţi salvat de la frigul ierni. În anul 2016 au fost cazuri de decese după embargourile de lemne pentru foc asupra populaţiei ,Marinca Coroana din înscrisul ataşat a decedat la scurt timp dupa ce i-a fost interzisă marcarea de lemne de foc din ograda casei sale din nord sat Jitoni unde avea un pâlc mic cu arbori la distanţa de 175 m de colţul casei . Dumnezeu să vă dea putere de muncă. Cu mult Respect, v-a scris Doru Saturn”. (T.G.)