Cercetaşii din Bucureşti vin la Vâlcea

Castorii, lupișorii și temerarii din haiticul Lupii Ageri au învățat iarna trecută despre cât de importante sunt PRECAUȚIA și ÎNVĂȚAREA – lucruri pe care ei, tinerii pădurii, trebuie să și le însușească pentru vremurile grele pe care le traversează.

Pe malul Oltului, în Vârful Muntelui Noptesei și în adâncurile Salinei Ocnele Mari au petrecut aventuri pe care le-au povestit preț de un an. Din discuțiile purtate la colț de pădure s-a auzit un zvon: “Ar fi bine să mai petrecem o altă aventură acolo, să învățăm și mai bine acele taine”! Zvonul a prins consistenţă și mai mare imediat ce un alt haitic, format din lupișorii de la CL Dimăncescu, a trimis vorba că ar vrea să se refacă, în gașcă extinsă, aventura. Cum lucrurile bune nu se refuză niciodată, reprezentanții de la cele două haiticuri s-au întâlnit, au dezbătut, și la lumina rugului aprins au decis că pașii haitei se vor îndrepta tot spre Valea Oltului. Acolo vor fi prezenți în perioada 2-4 februarie. Acolo cercetașii își vor dezvolta abilitățile, într-o școală de iarnă. Pe 4 februarie, vor avea și o surpriză pregătită: o parte din cercetași va depune Promisiunea, iar o alta va primi badge-urile de progres! Totodată se va desfășura și o competiție de orientare, dotată cu trofeul “Cupa Oltului” – ediția a II-a! SPONSORI: Dorador Trading, Hotel Traian Căciulata, Borg Design, ErFi, Boromir, Diana și Virandy Group. PARTENERI: Eco Sport Vâlcea, Salvamont Vâlcea și Federația Română de Orientare, ProCiutescu.ro Production, Eurocont Grup și CL Dimăncescu București!


Ovidiu Ciutescu, organizare ca la carte

Totul este pregătit la marele fix! Până și meniul, care nu este negociabil. “Cine este nemulțumit de compoziție, mă refer la însoțitorii de grup, ghinion: altceva nu vom comanda. Este interzis și consumul altor feluri de mâncare sau alcool în timpul servirii meselor sau a activităților! Eu am să aduc două discuri, un tocător de lemn și o perie de sârmă, O altă familie aduce un disc, pirostrii și un tuci și așa mai departe. Vom avea și 6 sănii de plastic“, completează jurnalistul vâlcean. “Cu toții ne dorim să ne distrăm la Școala de Iarnă, dar în același timp să oferim o experiență în siguranță maximă pentru copii. De aceea, îi rugăm pe părinți să ne mentionați joi, la urcarea în autocar dacă cercetașul dumneavoastră are un tratament medical în derulare și să pregătiți o schemă de administrare pe care să o înmânați unuia dintre lideri. În plus, fiind câteva zile departe de casă, vă rugăm să pregătiți și să puneți în bagajul cercetașului o trusă medicală cu medicamentele uzuale pe care le folosește copilul pentru afecțiunile recurente: stări febrile, tuse, picături nazale, probleme digestive. “, spune principalul organizator lal acțiunii, jurnalistul vâlcean, Ovidiu Ciutescu.

Echipamentul unui cercetaș

Iată ce conține bagajul unui cercetaș adevărat:
– 2 rucsacuri -1 mare ( sau o geantă de voiaj) – pentru bagaje + 1 mic, pentru hike);
– Haine adecvate sezonului geacă groasă, pantaloni groşi (sau ceva pe sub pantaloni), mănuşi impermeabile, fular, căciulă;
– 2 perechi încălţăminte (ghete/bocanci pentru activităţile din exterior şi adidaşi pentru activităţile din interior);
– Ciorapi şi hanorac de schimb în rucsacul pentru hike;
– Pelerină de ploaie, fluier, cană, bidon pentru apă, lanternă;
– Lenjerie de schimb (tricouri, ciorapi, pantaloni scurţi, chilot pt piscina – daca e timp, intram si la bazinul din hotel etc.);
– Obiecte de igienă personală: săpun, prosop, burete, pastă şi perie de dinţi, aţă şi ac de cusut, forfecuţă;
– foaie de izopren ( necesara pt activitatea de pe munte).
– cana din plastic pentru ceai pe munte;
– Eşarfă (cei care au);
– O sanie de patrulă.
– Adultii insotitori sunt rugati sa ia de acasa topoare sau toporiste.


Cine sunt Lupii Ageri

Ovidiu Ciutescu ne explică cum a pornit idea de formare a unui grup unit de cercetași: “În urmă cu mai bine de un an, în noiembrie 2015, am inițiat o premieră pentru județul Ilfov: Grupul de Inițiativă Cercetășească Lupii Ageri Popești-Leordeni. Peste 60 de copii și lideri au fost inițiați în cercetășie în acest interval de timp! Împreună cu George Adrian Ștefănescu, Gina Pădureanu, Alice Mitu, Floriana Lazăr, Rodica Arghirescu, Cristina Vișoiu și Iustin Diac am deschis, pe 16 octombrie 2015, porțile ineditului proiect adresat tinerilor în Popești-Leordeni. Pe 24 noiembrie 2015 aveam să primim și afilierea oficială la ONCR. La vremea respectivă proiectul a fost primit destul de circumspect de foarte mulți popeșteni. Diferențele culturale, politice și religioase dintre Vechiul și Noul Popești-Leordeni au produs scântei, miștouri ieftine – menite să obstrucționeze dezvoltarea activității cercetășești, să o arunce în derizoriu. Pas cu pas am reușit să sfărâmăm ideile preconcepute ale unora, pe ușa centrului nostru intrând copii indiferent de religie sau de afinitățile politice ale părinților. Ideile, conceptele promovate de această mișcare au dovedit că lucrurile bune pot să fie sădite și pe teren sterp, că îngrijite pot să prindă rădăcini, să se dezvolte. Mizând pe ajutorul exclusiv al părinților de cercetași și al societății comerciale Borg Desing am pășit apăsat, sigur, spre un viitor coerent. Așa se face că în acest moment putem spune că am cristalizat un nucleu de peste 40 de cercetași și lideri în cercetășie – suflete dispuse să facă lucruri frumoase pentru societatea în care trăiesc. A fost un an plin de aventură: am învățat să ne salutăm cercetășește, să cunoaștem “jungla” în care pășim la activități, să ne ajutăm semenii și să explorăm necunoscutul faunei și florei naționale. Pentru toate aceste lucruri, cercetașii din Popești-Leordeni vă mulțumesc celor care ați crezut în ei, care nu le-ați pus piedică atunci când au încercat să facă pasul următor spre progres. Pe voi, dar și pe ceilalți, vă asigurăm că suntem “GATA ORICÂND“!“

Gabi Cîrjaliu