Cercetări finalizate de polițiștii argeșeni: vâlcean trimis în judecată pentru piratare de programe software

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat marți, 13 februarie, cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă, conform art. 195 din Legea 8/1996.

“Din cercetări a rezultat că, în perioada 2010 – noiembrie 2011, un bărbat de 43 de ani, din județul Vâlcea, reprezentant al unei societăți din localitatea Bradu, județul Argeș, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi reprodus în mod neautorizat, prin instalare, stocare și rulare, două programe software, cu încălcarea drepturilor de autor, ce au fost instalate și folosite pentru întocmirea de proiecte tehnice în scop comercial.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată”, au precizat polițiștii argeșeni.