CENTRUL DE ZI PENTRU VÂRSTNICI de la Păușești Măglași a fost finalizat

În ciuda pandemiei care a măcinat lumea în ultima perioadă, în comuna Păușești Măglași investițiile au continuat. Cea mai proaspătă veste este finalizarea centrului de zi pentru persoane vârstnice. De fapt este vorba despre o clinică de fizioterapie, de recuperare fizică și psihică, Până la darea în folosință a amplasamentului mai este un singur pas, achiziționarea aparaturii necesare, fiind demarată deja licitația. Dacă lucrurile vor merge conform planului, totul o să fie pregătit la jumătatea lunii august. Clinica dispune și de o sală de socializare, spații pentru personal și mai multe cabinete. Acolo va activa un medic specialist, asistenți, kinetoterapeut și un psiholog. De asemenea, clinica are la dispoziție și un autoturism cu ajutorul căruia pot fi aduși pacienții care nu au posibilitatea să se deplaseze pe cont propriu.