Centru de colectare prin aport voluntar la Popești

Comuna Popești face un nou pas important pentru ecologizarea localității. Astfel, UAT-ul condus de Aurora Măgura va înființa centre de colectare prin aport voluntar. Surafața de teren a fost deja identificată. Are 3500 de metri pătrați și se află în punctul “La Târg”, decizia fiind deja luată de consilierii locali ai comunei. Centrele de colectare prin aport voluntar vor asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și bio deșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale și a fluxurilor speciale de deșeuri voluminoase, textile, din lemn, din anvelope, de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, de cadavre animale sau din construcții și demolări.