Cel mai nou serviciu al primăriei Popești ajută concret cetățenii comunei

Începând cu această lună cei aproximativ 3000 de locuitori ai comunei Popești au unde să-și facă actele de identitate, nemafiind obligați să ajungă la Horezu, Băbeni sau Râmnicu Vâlcea.
”La sfârșitul lunii februarie, a avut loc inaugurarea serviciului public comunitar de evidență a persoanelor din comuna noastră. Cu acestă ocazie, am avut deosebita plăcere, să fim înconjurați de oameni de seamă ai județului nostru. Aducem mulțumiri, pentru tot sprijinul domnului președinte al consiliului județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, domnului Mihai Oprea, prefect al județului nostru, doamnei Ionela Bică, director al Direcției de Evidență a persoanelor din Vâlcea, domnilor deputați și senatori ai PSD Vâlcea, care ne-au fost alîturi în aceastî zi. De la 1 martie, locuitorii comunei Popești și nu numai, pot să-și procure actele de identitate în sediul nou inaugurat, care se află în incinta primăriei”, spune doamna primar Aurora Măgură. ( T.G.)