Ce notă a luat profesoara Andra Bica la cel mai important examen din acest an?

Când a ajuns, în urmă cu 5 ani, Inspector General al ISJ Vâlcea s-au găsit destui clevetitori să spună că a avut postul aranjat datorită afacerilor soţului, sau datorită relaţiilor politice. Unii au zis că nu este normal ca o educatoare să conducă un inspectorat, alţii au bârfit-o prudent pe la spate zi de zi şi iau zâmbit în faţă ceas de ceas.
Puţini au ştiut că un om care munceşte şi învaţă cu adevărat poate lua un examen important, chiar într-un sistem împânzit de cutume politice. Cutume pe care, pe plan local, le-a şters cumva în anii în care a manageriat ISJ Vâlcea lăsând pe posturi oamenii buni, nearanjând examene de directori pe criterii police, nefăcând campanii de epurări politice ca actualele conduceri liberale, numite în ISJ-uri.
A ştiut să pomoveze oameni buni, să alcătuiască un plan pe termen lung, să creadă în oameni şi în pregătirea lor profesională, să construiască pentru şcolile vâlcene în primul rând un alt sistem de implicare profesională a unui corp didactic cu foarte multe elemente de elită, dar cu risc de contagiune politică maximă. Nu a făcut politică în aceşti ani în mod public, fiind oarecum criticată de colegii de partid, dar nu poţi să faci politică nici cu elevii şi nici cu ai tăi colegi profesori dacă iubeşti şi respecţi profesia de dascăl. Doamna Andra Bica a făcut ceea ce a crezut că este corect pentru binele miilor de elevi din Vâlcea.
Când a ajuns inspector general, judeţul Vâlcea a obţinut locul 20 pe ţară la examenul anterior de Evaluare Naţională. În învăţămând şi în economie un management bun se vede după 4-5 ani. Nu există soluţii miraculoase de a repara ceva de la o lună la alta. Trebuie să munceşti constant şi în echipă. Şi să faci foarte bine ceea ce faci.
În urmă cu câteva luni Andra Bica şi-a încheiat mandatul şi nu a încercat nici cea mai mică negociere de prelungire a acestuia cu noua putere politcă, considerând un astfel de demers şi nedemn, şi iraţional. Ne spunea atunci că aşteaptă cu nerăbdare examenele din acest an de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat pentru a vedea cât de folositoare a fost munca ei şi a echipei de inspectori de la ISJ Vâlcea.
Şi uite ca a venit primul examen. Cel de Evaluare Naţională susţinut de o promoţie care a învăţat toţi anii de gimnaziu în timpul mandatului profesoarei Andra Bica.
Vâlcea a ajuns pe locul 5 din ţară. Au fost şi o mulţime de note de 10 la examen, dar şi foarte multe medii generale mari.
“Profesorii de excepție, copiii inteligenți și muncitori, orele suplimentare, programul remedial, munca în echipă, colaborarea cu instituțiile locale și județene, parteneriatul cu părinții, cercurile pedagogice în care erau dezbătute rezultatele în fiecare an, echipele manageriale de excepție din unitățile de învățământ, sunt doar câteva din motivele pentru care județul Vâlcea este în top 5 la EN!
Adevăratele rezultate se văd în timp, iar după 5 ani în care am făcut parte dintr-o echipă managerială dedicată, pot să spun că acesta este locul pe care îl merită școala vâlceană! Sunt mândră că fac parte dintr-un corp profesoral de elită!
Felicitări, stimați colegi!
Felicitări, iubiți copii!
Mulțumim, dragi părinți!”, a postat Andra Bica într-un mesaj pozitiv aşa cum face mereu pe pagina personală de facebook.
Poate la urma urmei politica eficientă înseamnă să-ţi faci meseria eficientă şi să promovezi binele crezînd în el.

Traian Guminski