Cazul bărbatului care s-a aruncat de la etajul patru a fost preluat de Parchetul Vâlcea
Cazul șocant al bărbatului care s-a aruncat de la etajul patru al unui imobil din Râmnicu Vâlcea, cu un copil în brațe, se va cerceta de către Parchetul depe lângă Tribunalul Vâlcea.
“La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a constituit, la data de 5 ianuarie 2022, o cauză înj care se efectuează cercetări în vederea lămuririi împrejurărilor în care două persoane de sex masculin, respectiv tată și fiu, au căzut de la etajul patru al unui imobil din Municipiul Râmnicu Vâlcea, în urma căreia au suferit leziuni traumatice. Ambele persoane au fost trasportate de urgență la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, în vederea acordării îngrijirilor medicale, unde pe parcursul investigațiilor medicale a survenut decesul tatălui. Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, iar pe parcursul derulării acestora vom informa opinia publică’, se anunță într-un comunicat emis de instituția respectivă.
Vă reamintim că în cursul zilei de miercuri autoritățile au fost solicitate să intervină în fața unui bloc din Râmnicu Vâlcea după ce un bărbat a căzut cu un copil în brațe de la etajul patru. În aces moment nu se exclude nicio variantă, de la un accident, o tentativă de suicid sau chiar o tentativă de crimă, având în vedere că martorii prezenți la fața locului au spus că bărbatul le-a mărturisit, cu ultimele puteri, că a fost aruncat de o altă persoană. Acesta a murit la spital.