Controale la transportatorii de lemne în județul Vâlcea!

Având în vedere necesitatea prevenirii și combaterii delictelor silvice în județul Vâlcea, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică-Biroul Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Vâlcea au continuat să acționeze pentru prevenirea și combaterea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier din județ. Astfel, în perioada 6-10 decembrie a.c., s-a acționat în comuna Malaia, dar și pe întreg județul Vâlcea […]

Read more

FOTO: Accident la Ocnele Mari! Două persoane transportate la spital

Accident rutier la Ocnele Mari, strada Slătioare, în această dimineață. Un bărbat cu un autoturism, în timp ce se deplasa cu auto în orașul Ocnele Mari, ar fi pierdut controlul volanului intrând într-un cap de pod. În urma impactului a rezultat rănirea a 2 persoane, care au fost transportate la spital. “Pompierii militari s-au deplat cu o autospecială de descarcerare, […]

Read more

Scandal între elevi în Rm. Vâlcea! Agresorul avea asupra sa un cuțit și un pistol!

În această după-amiază, un conflict între doi elevi a avut loc în Rm. Vâlcea. Conform jandarmilor vâlceni, un elev a fost bătut n fața Colegiului Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea, de un alt elev de la altă școală pentru niște postări pe rețelele de socializare. Jandarmii vâlceni au intervenit imediat, iar acum agresorul va răspunde în fața legii. “Agresorul, un […]

Read more

Amenzi pentru vitezomani în județul Vâlcea

Polițiștii rutieri vâlceni au acționat pe principalele artere rutiere din județ, pentru prevenirea accidentelor. La data de 9 decembrie a.c., polițiștii au acționat în trafic, pentru prevenirea accidentelor care au la bază depășirea vitezei legale. Au fost aplicate 115 sancțiuni contravenționale, dintre care 72 pentru nerespectarea limitei legale de viteză, de peste 30.000 de lei. Polițiștii au reținut, în vederea […]

Read more

Bărbat din Bălcești, urmărit european pentru 6 furturi în Germania

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare un mandat european de arestare, față de un bărbat din orașul Bălcești. La data de 8 decembrie a.c., polițiștii au executat un mandat de arestare, emis de autoritățile din Germania, față de un bărbat de 32 de ani, cercetat pentru 6 fapte de furt calificat. În fapt, în […]

Read more

IPJ VÂLCEA: RECOMANDĂRI PENTRU CIRCULAȚIA RUTIERĂ, PE TIMPUL IERNII

Având în vedere condițiile meteorologice prognozate pentru această perioadă, poliția recomandă șoferilor să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza la condițiile meteorologice și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic. În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile! Pentru […]

Read more

9 decembrie – Ziua Internațională Anticorupție

Este consacrat faptul că, la data de 9 decembrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională Anticorupție. Evenimentul a fost iniţiat prin „Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei”, adoptată la New York, la 31 octombrie 2003. România a semnat Convenţia la data de 9 decembrie 2003 la Merida (Mexic) şi a ratificat-o prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004. Data de […]

Read more

FOTO/VIDEO: Peste 100 de percheziții în Vâlcea și țară! Arme introduse ilegal!

În această dimineață, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IGPR, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, efectuează 103 percheziții domiciliare, în municipiul București și 36 de județe, într-un dosar de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată. În județul Vâlcea au loc două percheziții domiciliare, în Râmnicu Vâlcea și […]

Read more

Vâlcean după gratii pentru infracțiuni informatice

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Drăgășani-Biroul de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Curtea de Apel Pitești, față de un bărbat, condamnat pentru infracțiuni informatice. La data de 7 decembrie, polițiștii au pus în executare un mandat de arestare, față de un bărbat de 38 de ani, condamnat la o […]

Read more

FOTO/VIDEO: Incendiu la Berislăvești la o afumătoare

Pompierii militari au intervenit azi, 8 decembrie 2021, la un incendiu la o afumătoare în comuna Berislăvești. “Până la stingerea incendiului, a ars o afumătoare, construită din lemn, produsele din carne aflate în aceasta și circa 5 m pătrați din acoperisul anexei învecinate. S-a reușit limitarea extinderii la casa de locuit. Cauza probabilă, stabilită în urma preliminare, este utilizarea focului […]

Read more

Băiat agresat fizic de concubinul mamei! Bărbatul a fost reţinut de poliţişti

Polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Zătreni au reținut pentru 24 de ore, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, un bărbat din comuna Roșiile, cercetat pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție. La data de 5 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112 de o femeie din comuna Roșiile, cu privire la […]

Read more

Accident pe Bulevardul Tineretului! Trei persoane transportate la spital

UPDATE: În această seară polițiștii rutieri din Râmnicu Vâlcea au intervenit pe Bulevardul Tineretului intersecție cu strada M. Eminescu, la un accident rutier între 2 autoturisme. În urna impactului a rezultat rănirea a 3 persoane, care ulterior au fost transportate la spital în vederea efectuări de investigații suplimentare. Ambii conducători auto nu au consumat alcool. Traficul este dirijat alternativ.(IPJ Vâlcea)

Read more
1 122 123 124 125 126 317