Cât ne costă sinecurile de la ASF?

Bugetul României este căpuşat de mulţi ani de o armată de sinecurişti politici care ocupă funcţii extrem de bine plătite în fel de fel de organizaţii şi agenţii în care, nu numai că nu fac nimic concret, dar de multe ori iau decizii care aduc pagube importante românilor.
Printre cele mai bune venituri le obţin habarniştii numiţi politic şi pe diverse relaţii în Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Această plagă are o organigramă stufoasă, la vârf fiind, în Consiliul de Administraţie, un preşedinte, un prim vicepreşedinte, trei vicepreşedinţi şi patru membri. Ei sunt numiţi pe un mandat de 5 ani, actualul CA fiind numit în noiembrie 2018.
Indemnizaţia lunară de membru în Consilul de administraţie este de 19.665 lei. Adică mai mult decât pensia minimă pe un an a unui om care a muncit o viaţă.
Salariul lunar al preşedintelui este de 43.178 lei. De fapt anul trecut el a luat 12.500 de euro lunar, deoarece salariile lor sunt mai mari decât cele publicate pe site-ul instituţiei. Pentru trândăvia lor şi indolenţă, aceşti oameni şi salariaţii ASF mai beneficiază de vouchere de vacanţă, tichete de masă, primă de vacanță – 100% din salariul brut lunar și/sau indemnizația brută lunară din luna precedentă acordări, primă de Paşte şi de Crăciun, precum şi de ziua instituţiei.
În China erau duşi pe un stadion şi executaţi pentru ceea ce se întâmplă cu firmele de asigurări.
Aproximativ 2,8 milioane de români care au asigurări auto RCA valabile la Euroins, dar și păgubiții liderului RCA, căruia ASF a decis să-i ceară în instanță falimentul, vor putea solicita imediat restituirea de prime și plata daunelor de la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), după publicarea deciziei ASF în Monitorul Oficial. Plățile se pot face însă în limita a 500.000 de lei pentru fiecare contract de asigurare.
În prezent însă, niciun service auto nu mai repară autovehicole avariate asigurate la această societate, iar cei accidentaţi fizic vor avea mari probleme. Este un haos care a dus la creşterea poliţelor de aigurare.
La un an de la cel mai mare faliment de pe piaţa asigurărilor, ASF retrage autorizaţia liderului RCA, Euroins, şi constată indiciile stării de insolvenţă. Primul lucru pe care guvernul ar trebui să îl facă este demiterea și anchetarea pentru neglijență în serviciu a celor din conducerea ASF, o instituție politizată cu pile de partid.
Iar Guvernul şi Parlamentul ar trebui să decidă, ca în acest an, să numească în acest ASF oameni cu experienţă, economişti tineri, oameni pricepuţi în asigurări. Eventual să scoată aceste posturi la concurs şi să ofere nişte salarii decente, dar nu nesimţite.
În România, în actualele vremuri a lua lunar 4 mii de euro ca membru într-un consiliu în care nu faci nimic este un furt, un jaf. Iar a lua ca preşedinte 12.500 de euro este o nesimţire crasă şi o bătaie de joc faţă de toţi românii ce muncesc la stat sau în privat.

Traian Guminski