Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a obţinut fonduri suplimentare pentru finanţarea spitalelor publice din judeţ

Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea vă aduce la cunoştinţă faptul că, pentru decontarea serviciilor medicale spitalicesti prestate de către unităţile sanitare cu paturi (spitale publice), aflate în relaţie contractuală cu CAS Vâlcea, deţine fondurile necesare asigurării bunei funcţionari a acestora, inclusiv pentru plata drepturilor salariale ale personalului.

“În urma rectificării bugetare în domeniul sănătăţii, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vâlcea a obţinut o suplimentare de fonduri pentru finanţarea spitalelor publice din judeţ.
Astfel, marţi 13 noiembrie 2018, la sediul CAS Vâlcea au fost invitati reprezentanţii unităţilor sanitare pentru semnarea actelor adiţionale prin care se asigură finanţarea serviciilor medicale în luna noiembrie 2018.
Repartizarea banilor a fost făcută în urma unei analize amănunţite a cheltuielilor fiecărui spital, deoarece acestea diferă în principal in functie de tipul de spital şi de numărul de angajaţi.
Prin semnarea actelor adiţionale sunt asigurate sursele financiare pentru acoperirea cheltuielilor, inclusiv a celor de natură salarială”, ne precizează Alin Voiculeţ, director CAS Vâlcea.
Urmează ca în cursul lunii decembrie să se semneze noile acte adiţionale aferente ultimei luni din acest an, astfel încât, nu există nici cel mai mic risc ca spitalele publice din judeţ să rămână fără bani de salarii sau fără bani de utilităţi până la sfârşitul anului 2018.