CAS Vâlcea și-a făcut bilanțul pe 2021

Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a organizat o conferință de presă joi, 24 februarie 2022, în care s-a prezentat bilanțul instituției pentru anul 2021. Au participat directorul CAS Vâlcea, Alin Voiculeț, alături de Gabriela Pădureanu, medic șef și Claudiu Irițoiu, director executiv Relații Contractuale. Potrivit conducerii CAS Vâlcea, au fost cinci realizări importante ale anului trecut. Astfel, CAS a acoperit necesarul de nevoi de servicii medicale la nivelul județului, prin relații contractuale cu furnizorii acreditați și evaluați. De asemenea, s-a reușit finanțarea serviciilor medicale acordate populației, sericii raportate, validate și facturate de către furnizori. O realizare importantă este sistemul de control al furnizorilor astfel încât serviciile medicale către populație s-au încadrat în standardele de calitate aprobate. Un alt lucru pozitiv este informarea permanentă a beneficiarilor și a furnizorilor de servicii medicale prin toate canalele aflate la îndemâna CAS Vâlcea. În fine, utilizarea eficientă a resurselor alocate la nivel județean este un plus important al bilanțului anului trecut.