CAS Vâlcea a suplimendat fondurile pentru spitalele vâlcene

Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea face următoarele precizări:
În scopul sprijinirii activităţii desfăşurate de spitalele din judeţul Vâlcea, pornind de la necesităţile financiare ale acestora şi pentru evitarea unor disfuncţionalităţi în derularea activităţii furnizorilor de servicii medicale, CAS Vâlcea a considerat necesar să solicite o suplimentare a creditelor de angajament pentru trimestrul I 2019.
Astfel, în baza unei note de fundamentare elaborată în urma unei analize amănunţite a necesarului de fonduri pentru fiecare spital în parte, în sensul acoperirii nivelului de cheltuieli atât materiale, cât şi de personal, CAS Vâlcea a primit o suplimentare în valoare de peste 500.000 lei.
Suma a fost repartizată, în baza actelor adiţionale încheiate, fiecărui spital public din judeţul Vâlcea valoarea determinată cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare.
În acest fel, asiguraţii CAS Vâlcea, în calitatea lor de contribuabili la fondul naţional de asigurări de sănătate, pot beneficia în următoarea perioadă de servicii medicale în condiţii optime şi de calitate.
Pe această cale, reamintim asiguraţilor din judeţ, care au nevoie de servicii medicale spitaliceşti, că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, spitalele sunt obligate să suporte din suma contractată pentru furnizarea de servicii medicale spitaliceşti pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare continuă şi în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective precum şi pentru investigaţii paraclinice şi pentru medicamente – în limita listei prezentată la contractare -, materiale sanitare, s.a.
În cazul în care, asiguraţilor din judeţul Vâlcea nu li se respectă de către spitalele aflate în relaţie contractuală cu instituţia noastră drepturile prezentate în comunicat, rugăm să ne semnaleze aceste situaţii pe adresa de mailcasvl@rdslink.ro sau casvl@casvl.ro, la fax 0250/737949 sau la sediul instituţiei.

PREŞEDINTE-DIRECTOR GENERAL,
Ec. COSTINEL ALIN VOICULET