CAS VÂLCEA: 4.752 Certificate medicale eliberate în luna mai 2019

În anul 2019, baza legală care reglementează modul de acordare a concediilor medicale este OUG nr. 158/2005 privind concediile şi îndemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate actualizată cu modificările şi completările ulterioare.

Un angajat poate beneficia de următoarele tipuri de concediu medical:
• concedii medicale şi îndemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii;
• concedii medicale şi îndemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;
• concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate;
• concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav;
• concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal.
Sumele reprezentând indemnizaţii, care se plătesc de către angajatori angajaţilor care au beneficiat de certificate de concediu medical şi care, potrivit prevederilor legale, se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se recuperează din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie. Cuantumul indemnizaţiilor astfel solicitate se achită la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical. Aceasta activitate se realizeaza de catre compartimentul de specialitate din cadrul CAS.
În luna mai 2019, la nivelul judeţului Vâlcea s-a eliberat un număr de 4.752 certificate medicale, din care: – 2.324 certificate eliberate de către medicii de familie;
– 1.837 certificate eliberate de către medici din ambulatoriul de specialitate;
– 591 certificate eliberate de către medici din spitale.
Numărul concediilor medicale, pentru principalele coduri de boală, în luna mai a anului 2019 faţă de luna mai a anului 2018, prezintă o creştere în medie de 10 %, astfel:
Cod de indemnizatie Numar certificate de concediu medical
Mai 2019 Mai 2018
01 ”Boala obişnuită” 2688 2533
06 “Urgenţa medico-chirurgicală” 1321 1083
08 “Sarcină şi lăuzie” 385 375