Carmen Lixandru, primarul comunei Suteşti: “Pas cu pas vom transforma Suteştiul într-o comună europeană!”

Două contracte de finanțare prin PNDL 2 au fost aprobate în comuna Suteşti şi anume amenajare pod pe strada Mătuşari, peste valea pârâului Verdea şi extinderea reabilitarea și modernizarea şcolii cu clasele I-VIII, din satul Măzili,

Potrivit declaraţiilor primarului Carmen Lxandru, lucrările vor demara pe parcursul anului, imediat după finalizarea procedurilor de licitații. “Prioritare sunt şi modernizarea infrastructurii, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai, de aceea vom demara un proiect de extindere a canalizării şi introducerea gazelor naturale. Avem multe proiecte, astfel, pas cu pas vom transforma Suteştiul într-o comună europeană. Odată cu îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, putem atrage şi investitori”, ne-a spus Carmen Lixandru. (L.L.)