Când şi cum se folosesc articolele pirotehnice

Poliţiştii reamintesc că se interzice folosirea articolelor pirotehnice în
următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 m. de păduri.
Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul Primăriei Rm. Vâlcea, al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, pe a cărui rază se execută jocurile respective.
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
Poliţiştii vâlceni recomandă ca, în această perioadă, părinţii să îşi supravegheze copiii cu atenţie deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
Toate articolele pirotehnice sunt periculoase şi imprevizibile, folosirea lor necesitând supraveghere, control şi responsabilitate sporită în ceea ce ţine de respectarea condiţiilor esenţiale de securitate.