Când iese CET Govora din insolvență?

În anul 2016, la societatea CET Govora se demarau procedurile de intrare în insolvență. Au urmat ani dificili, cu disponibilizări de personal, iar ieșirea din insolvență este programată pentru anul viitor. Nu o să fie ușor, însă, după spusele administratorului special, Ștefan Prală: “Se fac eforturi susținute. Cu siguranță CET Govora o să iasă din insolvență. Avem termen anul 2022. Facem eforturi să asigurăm termoficarea orașului. Am avut problemele care se cunosc bine, acele surpări de teren, acea problemă naturală, plus normele de mediul. Când am intrat în insolvență certificatele de CO2 erau 4,5 euro acum aceste certificate au crescut de zece ori, au ajuns la 45 de euro. Nimeni în România nu poate suporta această taxă. Avem două proiecte mari depuse, unul pentru parcurile fotovoltaice pe depozitul de zgură și cenușă și altul depus de mult timp pentru o centrală pe gaze în cogenerare de înaltă eficiență. Intrarea Oltchimului în insolvență a făcut imposibilă promovarea acestui proiect. Anul trecut am depus din nou acest proiect și sper să găsim soluțiile necesare. În fiecare lună eu depun o sinteză a activității, atât pentru Berbești, cât și pentru centrala de la Govora”.