Când a devenit “24 ianuarie” – zi liberă nelucrătoare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în data de 7 octombrie, 21016 legea prin care 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, devine zi liberă nelucrătoare.
Camera Deputaţilor adoptase iniţiativa la începutul lunii septembrie cu 209 voturi ”pentru”, 4 ”împotriva” şi 2 abţineri.
Proiectul de lege depus de mai mulţi parlamentari PSD a modificat alineatul 1 al articolului 139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii.
Astfel, data de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale – 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun.
Codul Muncii mai prevede şi două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Reamintim că Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat şi nu a fost sprijinită de Guvernul de atunci în plenul Camerei Deputaţilor.