Campanie de donare de sânge la Olănești

6 iulie 2023 este ziua în are locuitorii Orașului Olănești, dar și turiștii aflați în stațiune sunt invitați să fie empatici și să doneze sânge. Acțiunea va avea loc între orele 09.00-14.00, la Liceul Tehnologic Justinian Marina din localitate, sub supravegherea unor cadre medicale de specialitate. Campania a fost inițiată de Digi 24 și este continuată cu succes de Consiliul Județean Vâlcea, la insistențele președintelui Constantin Rădulescu. “Sângele donat este de importanță vitală pentru pacienții care au nevoie de transfuzii! Pentru ca pacienții să poată beneficia de transfuzii sanguine trebuie ca oamenii sănătoși să doneze voluntar sânge! Dacă nu există donatori nu va exista nici sânge și starea de sănătate a pacienților respectivi se poate agrava sau se poate ajunge chiar la deces! Sângele transfuzat pacienților poate fi vital în accidente grave, la intervenții chirurgicale urgente, în cazul transplantului, pentru tratamentul unor boli, cum ar fi, boli de sânge, cancer sau alte boli grave”, spun organizatorii.
În plus, donatorii au parte de un set de analize medicale gratuite, tichete de masă cadou și o zi liberă de la job.