Călin Popescu Tăriceanu, puternic apreciat în Vâlcea

Achitarea definitivă a fostului premier, care a fost târât într-un proces mizerabil timp de 7 ani, a creat o stare de emulaţie în rândul membrilor ALDE, mai ales a celor care au fost cândva colegi de partid cu Tăriceanu. Acest lucru s-a văzut şi în Vâlcea unde sute de oameni au preluat informaţia pe conturile de facebook.

Adrănel Cotescu, fost senator de Vâlcea şi unul din liderii importanţi vâlceni ai ALDE, crede că vâlcenii sătuli de Iohannis ştiu deja că Tăriceanu este singurul care îl poate înfrînge pe îngâmfatul sibian la alegerile din toamnă.
“Intrăm în campania electorală peste puţin timp pentru alegerile Europarlamentare.
Am transmis fiecărui lider de organizaţie locală, fiecărui primar, viceprimar, consilier local, municipal şi judeţean al nostru obligaţia de a duce la cunoştiinţă electoratului nu numai programul nostru şi lista de candidaţi dar şi faptul că liderul nostru naţional este cel care a ajutat cel mai mult Vâlcea din toţi premierii, că a susţinut societăţile vîlcene şi administraţiile locale şi că ALDE de fapt reprezintă singura soluţie pentru orice om cu idei liberale din Vâlcea.
Sunt încrezător în rezultatele ce le vom obţine în 26 mai. Colegii mei, cei ce răspund de diferite zone din judeţ, mi-au transmis semnale pozitive. Am avut cu toţii întâniri în ultimele săptămâni nu numai cu activul de partid dar şi cu cetăţeni din localităţile vâlcene.
Mulţumesc public aleşilor locali liberali care mi-au comunicat că vor susţine la vot, alături de oamenii lor, listele ALDE. Mulţumesc tuturor vâlcenilor care şi-au exprimat public bucuria pentru achitarea lui Călin Popescu Tăriceanu.
Vâlcenii ştiu poate mai bine decât alţi români cât de dăunătoare pentru comunităţi pot fi procesele inventate în care unii oameni nevinovaţi au fost condamnaţi şi închişi!”, afirmă Adrănel Cotescu.
Adrian Buşu, vicepreşedinte al CJ Vâlcea şi Iuliana Moise, preşedinte ALDE Râmnicu Vâlcea sunt de asemenea de părere că ALDE este pe un trend ascendent în judeţ cu şanse maxime de a obţine un rezultat foarte bun la europarlamentare.

Traian Guminski