Calificare istorică pentru SCM. Se știe adversara din sferturi

Handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea aveau doar varianta victoriei în deplasarea din Ungaria, acolo unde au întâlnit formația locală Vaci. Elevele lui Dahl au jucat inteligent și au apăsat pe accelerație atunci când era mai mare nevoie, în finalul întâlnirii. S-a terminat 26-28 după ce la pauză a fost egal 13. SCM a terminat grupa pe poziția a doua a clasamentului și s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Europei. Acolo întâlnim pe Nykøbing F. Håndboldklub din Danemarca. Manșa tur va avea loc la Râmnicu Vâlcea (18/19 martie), iar returul este programat o săptămână mai târziu, în Danemarca (25/26 martie)

Celelalte sferturi:

Nantes – Dortmund
Siofok – Ikast
Sola – Thuringer
Învingătoarele se vor califica la turneul final, Final4.

Gabriel Cîrjaliu