Cadouri pentru copiii din Ocnele Mari
Joi, 12 noiembrie, copiii de la Grădiniţa „Căsuţa din poveste” din Ocnele Mari au avut parte de o plăcută surpriză. La sfârşitul programului, femeile din Organizaţia Judeţeană a PSD Vâlcea i-au vizitat şi le-au adus multe materiale didactice şi jucării.
Preşedinta OFSD Vâlcea, Daniela Oteşanu, ne-a oferit câteva amănunte despre această acţiune: „A fost un moment minunat. Am încercat şi am reuşit să îi facem fericiţi pe micuţi. Zâmbetul lor a fost răsplata noastră. Nu a fost o acţiune politică, nu acesta a fost motivul acestei acţiuni. Înainte de a fi oameni politici suntem mame, iar zâmbetul unui copil fericit înseamnă mai mult decât orice vot”.
Lidera femeilor social-democrate a organizat mereu acţiuni care să bucure inimile şi sufletele vâlcenilor, fără nici un scop politic şi fără a avea pretenţia de a obţine voturi din astfel de gesturi, până la urmă, caritabile.