Cabinetul de avocatură “Călin şi asociaţii” din Bucureşti inaugurează birou la Rm. Vâlcea

Societatea Civilă Profesională de Avocaţi ”Călin şi Asociaţii” organizează vineri, 7 octombrie, începând cu ora 14.00, Conferinţa cu tema ”Noutăţi în materia achiziţiilor publice”. Evenimentul se doreşte a fi o analiză atentă a ultimelor modificări legislative din domeniul achiziţiilor publice, prin raportare la elemente de drept comercial, drept administrativ şi drept penal.

Conferinţa se adresează participanţilor la procedurile de achiziţie publică, reprezentanţi ai autorităţilor contractante şi ai operatorilor economici. De asemenea, cu această ocazie, Societatea Civilă Profesională de Avocaţi ”Călin şi Asociaţii” inaugurează biroul teritorial situat în Rm. Vâlcea, str. Ştirbei Vodă nr. 7. Evenimentul va avea loc la Grand Hotel Sofianu, Sala Art Gallery. Programul conferinţei este următorul: 14,00 – 14,20: Welcome coffee; 14,20 – 14,30: Cuvânt de deschidere – Ionuţ Călin – Asociat Coordonator SCP Călin şi Asociaţii; 14,30 – 15,30 : Panel I; 14,30 – 15,00: Laura Vlăsceanu – Expert în achiziţii publice, Colaborator SCP Călin şi Asociaţii (Şef Serviciu MADR 2014 – 2016, expert achiziţii publice ANAF 2008 – 2014): “Modificări în managementul procesului de achiziţie publică”; 15,00 – 15,30: Alina Monceanu – Avocat Asociat SCP Călin si Asociaţii: “Modificarea contractului de achiziţie publică”; 15,30 – 16,00: Coffee break; 16,00 – 17,30: Panel II; 16,00 – 17,00: lonuţ Călin – Asociat Coordonator SCP Călin si Asociaţii, Luminiţa Sârbu – Asociat Senior SCP Călin si Asociaţii: “Achiziţiile publice şi dreptul penal”; 17,00 – 17,30: Andrei Badea – Consultant, Fondator Trivento Business Group “Educaţia continuă în administraţie”; 17,30 – 18,00: Închiderea lucrărilor conferinţei. Concluzii; 18,00: Cocktail dinner.
„Călin şi Asociaţii” este o echipă tânără şi dinamică, a cărei activitate se bazează pe dăruire, integritate şi inovaţie. Avocaţii au o abordare pragmatică, fiind construite astfel relaţii de încredere cu clienţii pe care îi susţin pe întreg parcursul afacerilor. Societatea de avocaţi s-a impus rapid pe piaţa avocaturii de business datorită profesionalismului şi flexibilităţii dovedite în relaţia cu clienţii săi. “Călin şi Asociaţii”, fondată în 2011, este cunoscută la nivel local pentru serviciile profesionale în toate aspectele juridice ale unui business. Specializarea echipei de avocaţi permite să aibă o expertiză amplă în majoritatea domeniilor dreptului, fiind orientată cu predilecţie către zona dreptului comercial. “Călin şi Asociaţii” este o firmă dedicată celor mai bune standarde din industrie pentru a construi strategii de afaceri de succes, oferind servicii juridice care stau la baza celor mai bune decizii antreprenoriale.