Buget de 500 de milioane de lei pentru Vâlcea

Majoritatea din Consiliul Județean Vâlcea nu a avut probleme să treacă la vot bugetul pentru acest an, în valoare de circa 500 de milioane de lei. Interesant este că acest buget este cel mai mare din istoria instituției.

“Sunt aproape 5.000 de miliarde de lei vechi, bani pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea judeţului Vâlcea. Este un buget spectaculos, cel mai mare aprobat vreodată pentru Consiliul Judeţean Vâlcea. El nu înseamnă numai salarii şi cheltuieli de funcţionare, ci înseamnă un buget construit în logica binelui, pentru oameni şi pentru dezvoltarea şi modernizarea judeţului Vâlcea, pe domeniile strategice, cum ar fi sănătatea, infrastructura, turismul, protecţia socială şi cultura. Tot ceea ce înseamnă instituţii în subordinea CJ au primit finanţare”, a declarat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu. Pentru protecţia socială (aproximativ 138 de milioane de lei ) şi infrastructura (20 de milioane de lei) s-au alocat sume importante.