Breaking news! Ştire importantă pentru toţi locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea
În urmă cu puţin timp deputatul EUGEN NEAŢĂ a postat pe pagina sa din reţeaua facebook o informaţie importantă pentru zeci de mii de vâlceni. Sperăm ca majoritatea parlamentară să decidă în favoarea râmnicenilor la votul în plen!
Iată ştirea:
“Dragi vâlceni,
Aşa cum am promis în faţa dumneavoastră, sunt foarte activ în Parlamentul României şi toate demersurile ce le-am făcut şi le voi face, vor fi doar în interesul cetăţenilor.
Vă aduc la cunoştinţă că în urma demersului făcut prin depunerea amendamentului înregistrat cu nr.279/2017, am reuşit cu susţinerea preşedintelui Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, al cărei membru sunt şi prin votul dat de colegii mei, ca municipiul Râmnicu Vâlcea să fie introdus în Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin documentele primite din partea societăţilor care îşi desfăşoară activitatea pe platforma chimică, am putut susţine şi argumenta importanţa acordării persoanelor ce au locuit şi lucrat cel puţin 30 de ani în zonele în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, flour, clor, a pulberilor metalice, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, pe o rază de 8 km în în jurul acestor localităţi, pensionării anticipate cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. 4 din lege.
Astăzi, acest demers a fost votat cu unanimitate de voturi în Comisie, urmând să intre pe ordinea de zi din plenul Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională.
Am convingerea că voi avea toată susţinerea colegilor din coaliţia guvernamentală.
Mulţumesc Sindicatului “Sodistul”, instituţiilor şi societăţilor care au răspuns pozitiv la adresele pe care le-am înaintat şi am cerut să îmi fie puse la dispoziţie documente şi studii din care să rezulte că a existat sau există poluare remanentă pe o rază de 8 km în jurul platformei chimice!
Deputat Eugen Neaţă”