BREAKING NEWS! Excluderi la ALDE, dar și probabile demisii

Nimeni cu vechime din presa vâlceană nu înțelege ce se întâmplă de fapt la ALDE Vâlcea. Din comunicate vedem că este și pe plan național dus un război intern pentru că partidul intenționează să excludă trei vicepreședinți de Consilii Județene, printre care și pe Adi Bușu de la Vâlcea.

Bineînțeles că pe un deputat nu ai cum să îl dai afară nici dacă are aproape o sută de ani și este cel mai bătrîn din Parlament.
Treaba voastră, țineți boșorogii și dații afară pe tineri. Inclusiv pe directorul Bibliotecii Județene, profesorul universitar Remus Grigorescu, fost prefect, pe Ionuț Nuică, tânărul care-l pune partidul pe lista de candidați la europarlamentarele din 26 mai, pe celebrul doctor Ion Neamu, consilier județean.
Păstrați-l în schimb pe Geri Bușe, cel care nu a muncit mai nimic, care asmute organe de control asupra unor colegi de partid și care cere sprijin unor jurnaliști să îi atace pe alții. Mic caracter, Geri!
Se pare în urma aceastei mascarade vor urma și plecări din partid de bunăvoie. În timp ce consilierii în funcție se vor judeca și vor încerca să facă totul pentru a rămâne în ALDE până la terminarea mandatului actual oameni ca Stelian Sasu, președintele ALDE Oteșani, nu au nimic de pierdut.
“Sunt puțin dezamăgit de întreaga situație. Iau în serios varianta de a mă retrage din partid cu întreaga organizație și de a căuta un drum spre o altă formațiune în vederea alegerilor de anul viitor.
M-am săturat să duc bătălii nu împotriva adversarilor politici, ci a unor colegi care după ce că nu ne au ajutat cu nimic în campaniile electorale sau în organizare ne mai și denigrează peste tot, cer atacuri împotriva noastră și au ca scop numai să ne facă rău. Mă refer la domnul Geri Bușe, cel ce nu mai are ce face în Consiliul Județean, unde a tăcut aproape 4 ani, doar în acest mandat, și care vrea să ne distrugă din niște orgolii pe care nu le putem pricepe.
Bine că oricum nu pricepem ce au cu vicepreședintele Bușu, de ce în partid vin în ultima vreme oameni de la fel de fel de partide care vor excluderile altor membri mai vechi. Nu se mai înțelege nimic, dar e clar că ALDE are toate șansele să nu mai acceadă în Consiliul Județean și cel municipal dacă continuă această sarabandă a excluderilor și a jocurilor murdare făcute de unii care vor să fie neaparat capi de listă. Să fie, dar să vedem cine sunt proștii ce le vor mai strânge voturi. În semn de solidaritate cu cei care au fost excluși anul acesta de conducerea interimară a organizației județene ALDE Vâlcea, eu și întreaga organizație Otesani vom demisiona din această formațiune așa cum o vor face și alți colegi din alte organizații locale”, spune Stelian Sasu.

Traian Guminski