Bonuri de ordine cu o zi înaintea programării la paşapoarte!

În perioada 1-16 august, la nivelul celor două servicii comunitare aflate în subordinea Instituției Prefectului- Județul Vâlcea, respectiv Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Vâlcea și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea, s-au dispus mai multe măsuri pentru evitarea aglomerației ca urmare a numeroaselor solicitări înregistrate din partea cetățenilor.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu menționează că s-a apelat la sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea astfel încât activitatea celor două servicii comunitare să nu înregistreze sincope.
De asemenea, pentru evitarea aglomerației, conducerea Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Vâlcea a decis eliberarea bonurilor de ordine cu o zi înaintea programării.
În perioada 01-16.08.2016, au fost primite 1179 cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice și 397 cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare. Totodată, au fost personalizate 390 paşapoarte simple temporare şi 773 paşapoarte simple electronice. Mai mult, 392 paşapoarte simple temporare şi 820 paşapoarte simple electronice au fost livrate titularilor.
În privința activității Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea, în perioada 1-15 august, au fost emise 667 de certificate de înmatriculare, 651 de autorizații provizorii și 634 de permise de conducere. În perioada menționată, 535 de candidați înscriși pentru susținerea permisului de conducerea au fost examinați la proba teoretică, 56% dintre aceștia fiind declarați admiși, iar 339 de candidați au fost examinați la proba practică, 71% dintre aceștia fiind admiși.