Bogdan Constantin Matei, prezent la ședința Comitetului Interministerial de coordonare şi organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020
Ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Constantin Matei a prezidat, astăzi, 21 ianuarie 2019, ședința Comitetului Interministerial de coordonare şi organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020.
Ministrul a salutat implicarea membrilor comitetului interministerial, a apreciat cominicarea eficientă și a reiterat importanța respectării termenelor asumate. În ședința la care a fost prezent și Gheorghe Popescu, consilierul onorific al premierului Viorica Dăncilă.
Informații noi au venit și de la reprezentanţii CNI care au prezentat raportul de progres pentru Stadionul Steaua, fiind realizată demolarea, urmând să fie eliberată autorizația de construcție. Pentru Stadionul Arcul de Triumf s-a început demolarea. Pentru Stadionul Rapid au fost depuse actele de demolare și se așteaptă autorizația.
„Mărturisesc că sunt foarte entuziast și nerăbdător să văd cum decurge această ședință. După cum știți, sunt la prima participare, de când am fost numit președinte al acestui Comitet Interministerial și, ca atare, sunt dornic să aflu cât mai multe noutăți. Din păcate, timpul care ne mai desparte de EURO 2020 este foarte scurt și noi trebuie să fim realiști și să admitem că sunt capitole unde mai avem mult de lucrat și unde avem de recuperat întârzieri. Tocmai de aceea, sper să primim informații reale și concrete, să ne asumăm niște obligații și termene concrete” a declarat ministrul Matei Bogdan.