Biserica unicat din Roșiile a fost renovată
Administrația comueni Roșiile a mobilizat localnicii și la inițiativa primarului Doru Constantin Diaconu a fost renovata biserica din Pleșești.
Cele mai mari cheltuieli au fost legate de schimbarea acoperișului, mănăstirea Pleşeşti fiind un monument istoric, iar acoperișul a trebuit să fie refăcut exact în forma în care a fost realizat inițial și din același material.
“Lucrările s-au făcut în bune condiţii, acum monumentul arată foarte bine, şi suntem mulţumiţi că am putut să conservăm acest obiectiv foarte important pentru locuitorii de la Roşiile”, a declarat edilul comunei.
Biserica este singura din ţară care are o pictură care înfăţişează „moartea cu coasa”. Aceasta este considerată un element de identitate al localităţii Roşiile. Pictura atât de valoroas are de reabilitare şi restaurare .Ultima refacere a picturilor datează din anul 1802. Prin urmare au trecut peste 200 de ani de atunci, iar pictura s-a deteriorat între timp.
“Primăria a susţinut întocmirea unui studiu privind reabilitarea dar, din nefericire, nu am reuşit să-l promovăm, în sensul de a obţine sumele necesare. Cu ajutorul enoriaşilor s-au strâns doar fonduri pentru schimbarea acoperişului de la bisericuţa din satul Pleşeşti care s-a realizat din șiță”, a mai precizat primarul Diaconu. (T.G.)