Bazinul de înot de la Goranu intră în linie dreaptă. Mircia Gutău: „Copiii vor avea acces gratuit pentru a învăța să înoate”
Municipiul Râmnicu Vâlcea se apropie de demararea unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură sportivă din ultimii ani. Primarul Mircia Gutău a anunțat că toate etapele de licitație și proiectare pentru construirea bazinului de înot din cartierul Goranu au fost finalizate, iar lucrările ar putea începe în cel mult două săptămâni, după depunerea garanției de către constructor.
Edilul a precizat că investiția va fi realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea, instituție care va asigura jumătate din finanțare, având în vedere că viitorul bazin va deservi întreg județul.
„Acest bazin de înot se face. S-a făcut licitația, s-a făcut proiectarea, s-a făcut licitația pentru execuție, s-a câștigat execuția lucrării. Urmează ca firma care a câștigat licitația să depună garanția și eu spun că, în maxim două săptămâni, se apucă de lucrare. Nu se mai poate întoarce. Vreau să mulțumesc și Consiliului Județean, pentru că jumătate din finanțare o va suporta și Consiliul Județean. Este firesc, pentru că această piscină va fi folosită de întreg județul și nu numai”, a declarat primarul Mircia Gutău.
În cadrul conferinței de presă, primarul a răspuns și criticilor privind asfaltarea drumurilor din zona Goranu, explicând că lucrările au fost realizate pentru a asigura accesul către viitorul complex sportiv și că terenul pe care va fi construit bazinul aparține domeniului public.
„Terenul din zona Izlaz este teren domeniu public. Punct. Nimic nu se poate construi acolo decât instituții de utilitate publică. Am asfaltat acea zonă și am modernizat-o pentru că nu poți face o piscină, nu poți face o creșă și în jur să fie noroi”, a afirmat edilul.
Mircia Gutău a subliniat că unul dintre obiectivele administrației locale este ca elevii din municipiu și din județ să beneficieze gratuit de cursuri de inițiere în înot, considerând investiția una esențială pentru sănătatea și educația copiilor.
„Intenționez să dau accesul gratuit copiilor din Vâlcea pentru a învăța înot. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții. Piscina este extraordinar de importantă pentru comunitate. Să-i înveți pe copii să înoate este un lucru fabulos. Până acum mi-am dus copiii la Pitești, iar acum îi duc la Călimănești și în alte locuri ca să învețe”, a declarat Mircia Gutău.
Potrivit estimărilor prezentate de primar, noul bazin de înot din Goranu ar urma să fie finalizat și deschis publicului în aproximativ un an și jumătate, devenind un centru dedicat sportului, educației și activităților recreative pentru copiii și tinerii din Vâlcea.
