Bătrână din Tetoiu dispărută de acasă

La data de 28.06.2019, polițiștii din cadrul Secţiei Nr. 11 Poliție Rurală ZĂTRENI, au fost sesizaţi prin apel SNUAU 112 de către o femeie din com. Tetoiu, sat Popești, jud. Vâlcea cu privire la dispariţia unei persoane de pe raza comunei Tetoiu, jud. Vâlcea.


Din primele verificări s-a stabilit că numita Pîrvu Ioana, în vârstă de 83 de ani, în ziua de 27.06.2019, în jurul orelor 15.00, a plecat de la reşedinţa sa din com. Tetoiu, satul Nenciulesti, jud. Vâlcea, cu scopul de merge în pădure după ciuperci. Din discuțiile purtate cu membrii familiei și cu vecinii a rezultat că Pîrvu Ioana obișnuia să plece frecvent de la domiciliu, uneori întârziind mai multe ore. Familia persoanei dispărute declară că aceasta manifesta din când în când pierderi de memorie.
În vederea identificarii persoanei dispărute s-a procedat la constituirea de echipe de căutare, formate din cetăţeni şi poliţişti, în padurile din vecinătatea locuinței, aceasta nefiind găsită.