Bătaie de joc pe ruta Ocnele Mari-Râmnicu Vâlcea. Oamenii fac naveta în condiții inumane

Bătaie de joc pentru oamenii din Ocnele Mari care fac naveta la Râmnicu Vâlcea. Oamenii spun că sunt nevoiți să meargă în condiții greu de suportat, claie peste grămadă.

Iată ce a postat pe facebook o doamnă care este nevoită să indure acest calvar: “Nesimțire dusă la extrem de către firma de transport în comun Galex Cosimex, care activează în Orașul Ocnele Mari, oamenii merg precum sardinele înghesuite în conservă: mai exact 36 de persoane într-un microbuz cu doar 19 locuri, astăzi la ora 12 pe ruta Ocnele Mari- Râmnicu Vâlcea. Să nu mai spunem că nu au o oră fixă la care se pleacă de la capăt de linie, fiecare șofer pleacă la ce oră are chef și nu respectă ruta, circulă pe unde este mai aproape de propria lui casă, autobuzele și molicrobuzele sunt jalnice, te rogi să reușești să ajungi în oraș ca să ajungi la serviciu, să nu mai rămână în până și să se strice cine știe pe unde, pe traseu. Prețurile biletelor și abonamentelor, pe cei 9 km de traseu sunt identice sau chiar mai mari, ca cel al firmelor care au trasee de 30-35 km. La ora 9 și iar 11 nu există autobuze până la capăt de linie, iar în weekend și sărbători legale, daca ai noroc circula 5 autobuze toată ziua, ca de Paște, Crăciun, etc.. nici unul nu circulă, mergi pe jos dacă ai norocul să lucrezi în astfel de zile. Lista poate continua, administrația locală nu știe cum să se mai scuze, că nu au nicio legătură cu ei, că doar zici că au ruta pe Marte, nu pe raza orașului pe care îl administrează …. ce să mai….suntem de râsul tuturor!!!!”. (G.C.)