Bărbatul dat dispărut la Lădeşti, odată cu fetiţa decedată şi căutat de pompieri, a fost găsit teafăr

Bărbatul dat dispărut ieri seară, odată cu fetiţa de 11 ani care şi-a pierdut viaţa, a fost găsit teafăr, azi, în jur de ora prânzului, după ce duminică a fost căutat de zeci de pompieri, poliţişti şi jandarmi până aproape de miezul nopţii.

Primele date arată că în nmomentul viiturii, bărbatul o ducea pe fetiţă în cârcă atunci când aceasta a fost luată de ape. Împreună cu mama ar fi încercat să traverseze pârâul învolburat. El a plecat de la locul incidentului şi a fost găsit 12 ore mai târziu în pădure, la 2 km de locul tragediei, în timp ce se îndrepta spre casă.
Poliţiştii care anchetează moartea copilei urmează să deslușească misterul pe parcursul anchetei. Cert este că în momentul în care a fost găsit, în pădure, bărbatul le-a spus echipelor de salvatori care au căutat în toată zona că el se îndrepta către casă.