Bărbat din Râmnic – închisoare la Colibaşi pentru infracţiuni rutiere!

Un bărbat va executa o pedeapsă cu închisoarea la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi pentru că au comis o altă infracţiune pe perioada condamnării cu suspendare.

Magistraţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au emis mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe R. Sergiu, de 37 de ani, din municipiu, pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an, 2 luni şi 20 de zile închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. În sarcina acestuia a fost reţinut faptul că, fiind sub condamnare cu suspendare, în cursul anului 2015 a fost oprit de către poliţişti pentru un control de rutină, iar în urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul a condus un autovehicul sub influenţa alcoolului. Astfel, a fost revocată condamnarea cu suspendare, cele două pedepse au fost contopite, bărbatul având de executat 1 an, 2 luni şi 20 zile de închisoare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale –Biroul Urmăriri l-au identificat pe condamnat şi l-au transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi pentru executarea pedepsei.