Bărbat din Râmnic, în control judiciar pentru furt de maşini

P. D., de 40 de ani, din mun. Rm. Vâlcea, care locuieşte fără forme legale, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, vineri, 4 decembrie, care a dispus măsura controlului judiciar.

Bărbatul este cercetat sub aspectul infracţiunii de furt calificat, există date şi informaţii că pe timp de noapte a comis mai multe furturi din autoturisme.
Pe parcursul supravegherii inculpatul va trebui să respecte următoarele obligaţiile:
Să se prezinte la Poliţia mun. Rm Vâlcea ori de câte ori este chemat;
Să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm Vâlcea, cu privire la schimbarea locuinţei;
Să se prezinte la I.P.J Vâlcea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
Să nu depăşească limita teritorială a mun. Rm Vâlcea fără încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
Să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
Să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
Să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.